Aurel Oancea,Ingada
 
 
 
 
 
 
Ei, uite, Relu, cât? “sofirin??”
Ai pus, din greu, pe sufletu-mi candriu!
S? fii a?a de r?u, nu-i cu putin?? !
?i-a? zice vorbe “dulci”, dar nu prea ?tiu.
Î?i jur acum pe sfin?i ?i chiar pe sfinte
?i pe b?rbatul Frosei, t?nt?l?u,
C? nu-i o alta-n sat a?a cuminte
Ca iubi?ica mea, vezi bine, z?u!
De-i scap o vorb? f?r? de perdea ,
Ea se-nro?e?te turnesol pe loc;
C-un deget n-a? atinge-o. F?r? ea,
A? fi un neica Nimeni. Ce noroc!
?i-s mândru foc, c? maica mea cea bun?
M-a întrebat, privind ?intit la stele:
“Goric?, ?tiu ”c?când” lucrai la schele
Tu ai c?zut în cap ?i-ai stat o lun?
La un spital de-i zice parc? 7.
Cu sorcova , de mic, tot dus ai fost;
De un’ s? fii iste?, dac? tu lapte
În via?a ta nu ai b?ut? Cu rost
Doar vinul ?i r?chia ?i-au pl?cut.
Te-ntreb, m?i Gore : cum de ai g?sit
Pe Frosa lui Ion, care-a pr??it
La noi în ?arn? vara ce-a trecut?
O ?tie satu-ntreg ?i-nc? vreo nou?.”
Cum mândru s? nu fiu, dac? Frusica
Iubit? e de-atâta lume! ‘n dou?
Sim?eam c?-mi crap? inima, zurlica.

Nu m? mai mir, te ?tiu invidios,
R?mâi cu bine! Te salut “duios”!