http://www.romanialibera.ro/a164237/ansamblul-monumental-de-la-oarba-de-mures-transformat-in-faneata.html 
 
 
 
Ansamblul
monumental de la Oarba de Mures, transformat in faneata


Claudiu Padurean
Luni, 07 Septembrie
2009

Una dintre cele mai mari crime din
istoria celui de-al doilea razboi mondial s-a petrecut, cu siguranta, in micuta
localitate Oarba de Mures. 11.000 de ostasi romani au fost sacrificati atunci de
maresalul sovietic Rodion Maliovski, care i-a trimis la moarte sigura in batalia
cu armata germana care se apara in fata ofensivei romano-sovietice.


Dupa incheierea razboiului, pe dealul imbibat cu sangele militarilor romani a
fost ridicat un monument, in jurul caruia a fost amenajat un cimitir.
Jur-imprejur, au fost aduse

blocuri de piatra in care artistii
romani au sculptat figuri de osteni ori scene care infatiseaza sacrificiul
miilor de oameni. Acum insa, dealul a devenit o simpla faneata pentru localnici.

Accesul catre oarba de mures este posibil de pe drumul european E 60,
dintre Cluj-Napoca si Targu-Mures. soseaua, ca un sarpe cu solzi cenusii, trece
prin Lunca Muresului, apoi trece prin smarcuri si peste raul care isi poarta
lenes unda catre apus. La doar cativa kilometri de drumul european, se inalta un
deal care domina intreaga regiune. Este vorba de celebra Cota 495, a carei
cucerire a

insemnat un adevarat macel al soldatilor
Armatei Regale Romane in toamna anului 1944. Pe pamantul dealului, imbibat cu
sangele soldatilor romani, sunt presarate blocuri de piatra, inalbite de soare,
aidoma oaselor gigantilor din poemele lui Vasile Voiculescu. Blocurile de piatra
sunt adevarate opere de arta plastica . An de an, in fiecare vara, la Oarba de
Mures obisnuiau sa se adune artisti plastici din toata tara, care transpuneau in
piatra, cu tehnicile sculpturii moderne, suferinta ostasilor romani sacrificati
in lupta pentru eliberarea Transilvaniei. Din aceasta suferinta, in toamna
insangerata a anului 1944 s-a nascut si un cantec ostasesc, rapid interzis de
autoritatile comuniste. "De la Ludus la Iernut/Trei divizii am pierdut",
glasuiesc versurile cantecului, care povestesc dorinta de razbunare a
maresalului sovietic Rodion Malinovski, comandantul Frontului II Ucrainean.
Acesta i-a trimis pe soldatii romani, slab inarmati, sa lupte impotriva armatei
germane care ocupase dealul de la periferia orasului Iernut. In ciuda faptului
ca germanii ar fi putut sa fie infranti printr-o incercuire mai indelungata,
maresalul Rodion Malinovski a dorit sa spele cu sangele romanilor rusinea
infrangerilor pe care le suferise el pe Frontul de Est, in primii ani ai
razboiului, in fata Armatei Regale Romane. Ostasii trimisi la moarte, in
ofensiva care a pornit de la Ludus, cantau "Daca am plecat, Ardealule, din
tine/Nu-i vina noastra, ne vom intoarce iar". Soldatii erau insa slab inarmati.
Documentele din arhiva arata ca, de pilda, Regimentul 6 de Artilerie Calareata
avea in dotare tunuri Schneider, model 1897, cu calibrul de 75 milimetri.
Tunurile fusesera folosite si in timpul primului razboi mondial. In schimb,
fostii camarazi ai romanilor, soldatii germani, erau dotati cu cele mai moderne
arme ale Wehrmachtului. In timp ce soldatii germani supravegheau valea muresului
din cazematele de pe culmea dealului, ostasii romani au fost trimisi sa treaca,
prin focul germanilor, prin smarcurile din Valea Muresului, apoi pe un pod de
pontoane, construit de genisti sub tirul artileriei germane. Romanii au cucerit
un cap de pod pe aliniamentul Cipau-Ogra-Iernut, apoi au pornit asaltul
impotriva dealului. Batranii din Oarba de Mures isi amintesc ca au murit atat de
multi oameni incat apele Muresului s-au inrosit de sange. "Fiecare centimetru
din acest deal a fost scaldat in sangele ostasilor nostri", spune Valer Orosan,
de 75 de ani.

Candva, loc de pelerinaj
Odinioara, cand memoria
colectiva era proaspata, dealul de la Oarba de Mures devenise un adevarat loc de
pelerinaj. Oamenii, mai ales rudele celor cazuti, veneau si aduceau flori la
monument sau rosteau rugaciuni pentru odihna sufletelor celor trecuti in
eternitate. Acum lucrurile s-au schimbat. Pamantul ingrasat cu sangele eroilor
de pe coasta dealului a devenit faneata pentru sateni. "Nu cred ca e nici o
problema daca noi ne apucam de cosit. Macar nu cresc buruieni printre monumente.
Ii si asta o forma de intretinere. si daca tot cosim fanul, ar fi pacat sa il
aruncam. Mai bine il dam la vite sau la capre", spune un barbat care sta rezemat
in furca cu care intoarce brazdele de iarba puse la uscat. La poalele dealului,
in spatele vechii scoli cu patru clase din satul care este azi o suburbie a
Iernutului, a fost amenajat un teren de fotbal. Strigatele copiilor si
adolescentilor care se joaca pe teren sunt singurele sunete ce tulbura tacerea
apasatoare a cimitirului. In apropiere, va fi construita o biserica. De aici vor
porni pe viitor procesiunile care vor strabate drumul de tara, apoi parcul
monumental, cu scari din beton, ce duce spre cimitirul in care nu arde nici
macar o lumanare, spun localnicii. Insa procesiuni si rugaciuni vor fi doar de
Ziua Eroilor, pe 9 mai, sau de Ziua Nationala.

In rest, mormintele
soldatilor vor fi strajuite doar de doua mitraliere , doua lansatoare si mine si
doua tunuri, ale caror tevi inteapa vazduhul care miroase a iarba cosita. Chiar
daca stau sub cerul liber de zeci de ani, armele dezafectate sunt inca in stare
buna. Oricum, mult mai buna decat starea in care se afla creierele celor care au
infundat cutii goale de bere si mucuri de tigari in tevile lansatoarelor de
mine.
Cimitirul si ansamblul monumental din Oarba de Mures sunt lasate in
paragina pentru ca putini isi mai amintesc de acest episod al razboiului. Despre
macelul de la Oarba, exista o carte, "Epopeea de pe Mures", scrisa in anul 1985
de istoricul Gheorghe Ploesteanu si de ziaristii Vasile Suciu si Lazar Ladariu.
Mai exista cativa supravietuitori si cateva articole pe site-ul www.memoria.ro.
Unii dintre veterani se intalnesc an de an si isi amintesc cele petrecute.
"La Oarba de Mures, acolo erau armatele germane. Era o balta, asa, pe partea
stanga a cursului apei. Acolo erau dansii amplasati si veneau subteran pana sus,
pe creasta, iar armata noastra era dincoace de Mures", spune un veteran. Pentru
a cuceri dealul, romanii au trecut prin smarcuri, balti si peste Mures, apoi au
escaladat dealul. Pe atunci, dealul era plin de vii. "Strugurii erau stafiditi,
pentru ca nu au putut oamenii sa ii culeaga in anul acela", isi aminteste un alt
veteran, cu precizia dureroasa a detaliului.