http://209.85.229.132/search?q=cache:fRYydlrope8J:www.taramotilor.ro/cap15.html+motii&cd=3&hl=en&ct=clnk 
 
 
 
Originea motilor

Dupa aceasta reprivire istorica asupra partilor mai principale din trecutul cel
mai indepartat al neamului nostru, este firesc sa ne punem intrebarea: Care este
originea Motilor?
            Motii sau Topii sunt urmasii
directi ai Dacilor si ai coloniilor romane, aduse de imparatul Traian in urma
ocuparei Daciei in anul 105 dupa Christos, in scopul de a o coloniza si de a
putea munci si exploata cu bratele lor minele de aur din fosta tara a lui
Decebal.
            Numirea de Moti vine dela chica antica, motul de par,
pe care il purtau barbatii si care era un obiceiu dac, uzitat pana in a adoua
jumatate a secolului trecut in tara Motilor. Personal am vazut in copilaria mea,
acum 50 de ani, inca destui Moti batrani cu parul adunat in chica, de obiceiu in
partea dreapta a capului, langa ureche.
            Dealtfel si denumirea de
Topi deriva dela cuvantul german Zopf, care pe romaneste insemneaza chica si
cum functionarii nemti de pe vremuri, cari dispretuiau pe Moti, ii numeau
Zopfiger Walach (Valach cu chica), s-a perpetuat astfel porecla de Top.
            Mai de mult Motii purtau peste tot
numele de Topi dupa teritoriul pe care il locuiau dintre Muras si muntele
Bihariei si care se numea Terra Tzopus. In fruntea acestui teritoriu, adica
tinutul Muntilor Apuseni ai Transilvaniei, se afla un voevod roman , care numai
pe la inceputul veacului XV si-a pierdut neatarnarea fata de regii Ungariei.
Ultimul voevod amintit de istorie a fost Iacob.
            Voevodul Topilor
isi avea resedinta in Abrud , unde si azi se afla o biserica veche din timpurile
acelea, acum proprietate a papistasilor. Insasi cladirea si stilul acestei
biserici dovedesc vechimea ei, caci zidurile cuprind multe pietre vechi cu
figuri din timpul Romanilor, iar pictura din launtru cu sfinti romanesti si
scriere slavona confirma ca a fost pe vremuri biserica romaneasca. Este varuita
cu alb, insa sub stratul alb se pot distinge si azi cei 12 apostoli in jurul
altarului, sub a caror figuri merge de jur imprejur un brau tricolor. Cu ocazia
diferitelor reparatiuni ale acestei biserici, catolicii au incercat sa stearga
cu totul figurile sfintilor romanesti, dar n-au reusit pe deaintregul si atunci
s-au multumit s-a spoiasca din nou cu var.
            Denumirea de Topi o
intalnim si in descrierea Ardealului, facuta de imparatul bizantin Constantin
Porfirogenitul (anul 912-959), care in veacul X le zicea Tzopon.
            Este cu desavarsire fals ca denumirea de Top ar fi o forma onomatopeica, slava
sau unugureasca, provenita din faptul ca Motul, nestiind sa danseze, topae ca
un urs, sau ca acesti locuitori fiind infundati cu casele lor resfirate pe vai
si in munti , sunt considerati de cei dela ses drept grosolani si neciopliti.
            Tot asa de putin fondata este si opinia d-lui profesor Ovidiu
Densusianu, ca Motii ar
fi de origina alana, deoarece Alanii au navalit in Ardeal prin veacul al 5-lea
si n-au lasat nici o urma evidenta in presupusii lor continuatori de azi.
            Fostul meu profesor dela liceul roman din Brasov, dr. Vasile
Glodariu, sustinea cum ca Motii ar fi de origina
celtica. Reposatul profesor isi intemeia aceasta convingere pe simpla denumirea
satului Albac (in care s-a nascut Horia), care ar fi cuvant celtic, caci o
localitate cu o denumire identica se gaseste si in Scotia, ai carei locuitori ar
fi, dupa unii istorici, ramasite de ale vechilor celti.
            Aceasta
teorie este impartasita de altfel si de d. I. Guiart, distinsul profesor francez
dela universitatea din Cluj, care afirma ca originea Francezilor si Romanilor
este una si aceiasi, adica celto-galica, putand fi considerati si unii si altii
drept Celti romanizati.
            Invatatul si regretatul profesor Vasile
Parvan confirma si dansul aceasta teorie cand scrie in ultima sa opera Getica
ca: in momentul cand Romanii luau definitiv la Dunare rolul civilizator al
Celtilor, supunandu-I si pe acestia, din Gallia si pana la gurile Dunarii,
formelor de viata romane, Dacia era perfect pregatita sa devie si ea romana.
Romanizarea Daciei se anuntase dealtfel antropo-geografic inca dela anul 1000
inainte de Christos, cand cultura villanoviana imbratisa si intreg masivul
carpatic. Celtii au mijlocit insa apoi si elementele materiale ale culturei
greco-italice, iar Romanii au tras concluziile atat etnografice cat si
spirituale.
            Pentru regiunea Motilor par a fi surprinzatoare
pana la un punct numai unele aparitiuni in nomenclatura toponimica curenta de
sate, ca Certege, Garda, Poieni, Ponorel, Sohodol, Vidra etc., toate cuvinte de
origina slava. Dar din nomenclatura toponimica nu se pot trage totdeauna
concluziuni definitive si indiscutabile, fiindca denumiri de sate si vai cu
cuvinte de origina slava exista pe tot intinsul tinuturilor locuite de Romani,
nu numai in tara Motilor si apoi nu este nimic de mirat in aceasta privinta
cata vreme se cunoaste marea influenta, pe care a jucat-o, prin biserica, limba
slava veche in formarea limbei noastre. O alta explicatie a acestui fenomen se
poate gasi si in faptul ca regii Ungariei, printre cari Geza II, prin secolul
XII, au adus in muntii Abrudului colonisti si din nordul Ungariei si anume din
comitatul Zips (Ceho-Slovacia de azi). Descendenti ai acestora exista si azi,
mai ales in comuna Bucium, cu numele de familie Tipter, Fister, Cainap, Cladnic,
Seica, toti insa complect romanizati de sute de ani.
           Dar in afara
de aceasta, cititorul nu trebue sa scape din vedere ca administratia romana din
Dacia, pentru colonizarea tinutului aurifer si pentru intensificarea
productiunii in minele de aur din muntii Abrudului, a adus si elemente barbare
din diferite parti si lucratori speciali de pe malurile orientale ale Dalmatiei,
cum dovedesc tablele cerate. Descoperite de un secol si mai bine in muntii
Abrudului, la Rosia Montana, si cari constitue cele mai pretioase monumente
istorice si de un imens interes national pentru noi.
            In
sprijinul acestei teze avem urmatoarea serioasa afirmatiune a neobositului
folclorist d. profesor Tache Papahagi, care in interesantul sau studiu,
intitulat Cercetari in Muntii Apuseni, spune la pagina 42 ca: raportand
aceasta frantura etnica daco-romana, adica Motii, la intregul romanism,
prima si cea mai importanta constatare, pe care o putem face, este ca atat
psichologiceste, dar mai ales din punctul de vedere al fizicului si al
geografiei umane in general, Motul reprezinta o entitate aparte, caracteristica
si care nu prezinta asemanare frapanta cu nici o alta ramura romaneasca decat
numai cu Istro-Romanii. Chiar din prima calatorie facuta in Muntii Apuseni,
tipul Motului mi-a reamintit pe cel al Istro-Romanilor, pe cari i-am vizitat in
1919. La aceasta asemanare vina sa coroboreze si laturea linguistica si anume
rotacismul.
            Intr-adevar, singurele populatii de origine romana
cu aceasta particularitate linguistica a rotacismului, care consista intre multe
alte schimbari si reguli fonetice in inlocuirea consonantei n prin r, sunt Motii si Romanii istrieni de
pe coasta Dalmatiei, dintre Fiume si gara Sf. Peter (cateva sate dela poalele
muntelui Magiore). Aceasta particularitate linguistica se intalneste, la Moti,
numai in comunele situate pe vaile Raului mare si Raului mic (sau Ariesul mare
si Ariesul mic), din sus de Campeni.
            Iata cateva strofe de
cantece populare in rotacism, culese de mult regretatii Teofil Francu si George
Candrea, ambii fii alesi din sanul Motilor si autorii studiului Rotacismul la
Moti si la Istrieni si al volumului Romanii din Muntii Apuseni.
           Cire-si teme muerea,
           Faca gard pelanga ea;
           Faca-si gard de rude noua,
           Puie smerii in el si
ploua.
           De si-o teme de veciri,
           Faca-si gardul si
de spiri!
           
           Batranit-am, batranit
           Pe marginea
salhelor,
           Tirand calea mandrelor.
           Care mandra nu
virea,
           Birisor ma-nbatranea.
           Dar zau care ca
virea,
           Birisor ma-ntinerea.
           
           Pomisor cu poame bure,
           Du-te la
mandra si-I spure,
           Sa nu se gate asa bire
           Ca eu ma
topesc cu zile;
           Ce-o iubit sufletul meu
           Para mor
imi rau,
           Ce-o iubit irima mea
           Para mor nu por
uita.
            Aceasta asemanare frapanta intre graiul Motilor si al
putinilor Romani ce mai traesc in Istria, dovedeste ca la resturile de populatie
daco-romana s-au adaugat in cursul vremei si elemente nord-ilirice, dinspre
coasta adriatica, care vor fi venit fie in calitate de coloni, fie pentru
lucrarea minelor de aur, acest pretios metal, care din timpurile cele mai vechi
a zgandarit lacomia lumei.
            Tablele cerate o confirma si o
dovedesc, dupa cum am aratat in capitolele VII si VIII.