Articol publicat in: Cultura, Divertisment


CHIUITURI SI STRIGATURI DIN BIHOR

Chiuitul, ca “o gluma pusa in versuri, un joc de spirit, un compliment galant, ori o scanteie satirica”, dupa definitia data de Ioan Slavici, a ocupat un loc important in colectia folclorica a ilustrului dascal bihorean Vasile Sala.

Spuse la nunti, la hore, la sezatori sau la petreceri, chiuiturile luau uneori forme dialogate, impresionand prin frumusetea lor de “strigate” rostogolite in timpul dansului, cu glas taraganat, jumatate vorbe si jumatate cantec si exprimand pasul inimii unui individ sau unei colectivitati.

Vasile Sala le-a acordat un loc de seama, urmarindu-le atent si adunandu-le intr-o colectie folclorica extrem de valoroasa.

Iata cateva din chiuiturile a caror tinta era indreptata spre sanctionarea si corijarea moravurilor sociale.

Nevestele care umblau “pe ulita” purtand vorbele de la o casa la alta sau cele care isi neglijau familia, erau date in vileag:

“Nici aceea nu-i nevasta,
Care nu-i la cin-acasa
Ci umbla din loc in loc
Pana da de-un dobitoc”.

“Nevasta cu brau lat
Toata iarna ce-ai lucrat,
De n-ai lepedeu pe pat
Si izmene la barbat?”

Pe cei care rosteau minciuni colectivitatea ii ironiza prin versuri chiuite, versuri care se bucurau de o larga circulatie sociala: “Hopa, topa, pan-la popa/De la popa la vladica/Pentru-o vorba de nimica”.

Gura satului nu-i ierta nici pe cei care meniti sa-i invete carte pe copii, uitau uneori de adevarata lor misiune sociala: ” Saruta -te dascalita,/Ca dascalasu-i pe ulita,/Pe ulita pe la fete/Om la om, trage nadejde”.

Tema nevestei lenese, a casatoriei din interes sau a celei ratate, a neloialitatii familiale sau a barbatului urat si ursuz, era foarte frecventa la toate petrecerile: “Tata zice sa ma-nsor,/S-aduc mamei ajutor./Mama zice, sa ma las,/Sa nu-i fac mai mult necaz” sau “De-nsurat m-as insura,/Proasta tare n-as lua,/Frumoasa tare nu mi-ar place,/Ca prea multi sogori mi-oi face”.

Sanctiunea era indreptata si impotriva falsei prietenii, impotriva celor care se aratau prieteni doar la bine: “Pana ce fusei la bine/Toti fura prieteni cu mine,/Daca io picai la rau/nu vazui prieten de-al meu”.

Tema luptei dintre saraci si bogati, a contradictiei dintre cei care munceau si cei care huzureau, si-a gasit locul si in cadrul acestei specii literare. Saracia era un fenomen caracteristic aproape intregii colectivitatii iar vesnica neimpacare dintre sluga si stapan era adanc intiparita in constiinta poporului.

Oricat de bine ar fi lucrat, sluga era deseori batjocorita, lasata flamanda sau chiar batuta. Strigaturile adresate “stapanilor” erau extrem de usturatoare: “Frunza verde ca nucu/Fost-am sluga la dracu./Dac-as face apa-n vin/Tot nu-i fac voia din plin,/dac-as face apa-n bere/Tot nu-i fac lui pe placere,/Ruptu-mi-am si hainele/Gata sa-mi rup si-oasele”.

Alteori ironia versurilor exprima deosebirea sociala dintre bogati si saraci, primii dispunand de toate cele necesare familiei, folosind aproape pe gratis munca zilnica a nevoiasilor: “Sapa drace tenchiu-n parte/Iarna care lemne-n spate/Si mai cumpara bucate” sau “Se cunoaste omul gazda,/Ca-i umbla plugul in brazda./Se cunoaste omul sluga,/Ca manca pituta murga”.

Semnificative, din punct de vedere a saraciei in care se zbateau cei saraci, sunt versurile: “Nici nu mor, nici nu traiesc/Numai ce ma chinuiesc”.

Adevarate capodopere ale genului liric popular, chiuiturile uimesc prin spontaneitate , prin finetea ironiei, conciziunea formei si stilul indirect al satirei.

http://www.carpinet.net/dblog/articolo.asp?articolo=604