Articol publicat in: Cultura, Educatie, Politica


Uniunea Europeană (UE, vezi și nume alternative) este o entitate politică, socială și economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcție sui generis , fiind o confederație[necesită citare]. Începând cu 1 decembrie 2009 , Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională.

Cuprins

[ascunde]

[modifică] Instituții

Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, principalele instituții comunitare[1] sunt:

  • Parlamentul European, care este ales direct de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele.
  • Consiliul European, care reprezintă guvernele statelor membre. Stabilește politicile principale ale UE.
  • Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștrii), este alcătuit din 27 de miniștrii ai guvernelor reprezentând fiecare stat membru. Are atribuții legislative și bugetare împreună cu Parlamentul European.
  • Comisia Europeană, care reprezintă în mod independent interesele Uniunii în ansamblu.

[modifică] Sistem politic

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de la Lisabona. Tratatul actual și viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituții. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă și juridică, iar în ce privește procesul legislativ urmărește principiile subsidiarității și proporționalității.

[modifică] Membri

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care șase membri fondatori din 1958:

Alte 21 state au aderat succesiv:

Alte trei țări, Croația, Republica Macedonia, Turcia (asociată din 1963 și în uniune vamală din 1996) sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

România și Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare și României, semnat de reprezentanții statelor membre UE și de cei ai României și Bulgariei la Abația Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naționale ale tuturor statelor membre ale UE.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambițiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuși, analiștii consideră ca această țară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice și sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de țară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privința drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorității kurde și a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuși, datorită diferențelor religioase și culturale în relație cu restul Europei, Turcia se lovește de o opoziție puternică din partea guvernelor conservatoare și religioase ale statelor membre, în special Fran ța, Germania, Austria, Grecia, Cipru și Slovenia.

Croația este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2011 [2], deși procesul de aderare a fost încetinit printre altele de disputa dintre Croația și Slovenia referitoare la granița dintre cele două state [3]. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care câștigă acest statut. În iunie 2010, Islanda a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană și confom comisarului eupean pentru extindere ar putea adera accelerat în 2011 [4] [5].

Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein și Norvegia, sunt membre ale Spațiului Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieței unice a EU, fără obligația de a adera. Elveția, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale, care au un rol similar.

Pentru a putea adapta instituțiile europene la o uniune cu 27 de state, a fost adoptat Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009.

Teritoriul și populația UE au crescut, printre altele, și după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafața) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcei), în 1985, după un referendum negativ.