Articol publicat in: Cultura


Patricia Lidia în dialog cu scriitorul Bogdan Munteanu

  • Bogdane, locuie?ti în ora?ul brazdat de apele Beg?i, „Mica Vien?” a românilor, de?i e?ti un „imigrant”, ca ?i majoritatea dintre noi, „b?n??enii”. S-o lu?m deci cu începutul: unde ai copil?rit ?

Tot într-un ora? br?zdat de un râu. Aradul a fost cadrul în care am copil?rit, iar curtea bunicilor a însemnat o oaz? de pace ?i siguran?? a primilor ani ai copil?riei. M? reîntorc din vreme-n vreme în aceast? oaz? pe care o pomenesc deseori în scrierile mele.

 

  • Î?i mai aduci aminte unde ?i cine ?i-a pus în mân? prima dat? creionul?

Îmi aduc bine aminte, la pu?in timp dup? ce am împlinit 5 ani, ?edeam în fiecare sear? la masa din buc?t?rie, iar bunica, rabd?toare, îmi spunea întruna: „Nu e greu, nepoate”. Cel mai mult m-am luptat cu litera G.

 

  • Ce amintiri sunt legate de anii din ?coala primar? ? … din liceu ? ?i de ce nu ?i din studen?ie ?

M? reîntorc uneori în trecut, c?utând explica?ii ale comportamentului meu actual. În primii ani de ?coal? am c?utat elemente care s?-mi înl?ture timiditatea. Validarea am ob?inut-o cu adev?rat abia în anii de liceu, când am avut un nea?teptat succes ca ?i juc?tor de baschet. Facultatea a reprezentat o perioad? aparte în care am citit foarte mult, ?i mi-am consolidat valorile dibuite înainte, ca s? spun a?a. ?i pentru c? sunt perioade când amintirile, bune ?i rele, m? invadeaz?, am hot?rât s? le pun cap la cap într-un volum. Un proiect pe care l-am început deja ?i pe care trag n?dejde c?-l voi finaliza anul acesta.

 

  • Prin mâna cui au trecut primele tale crea?ii?

Dac? e s? vorbim de cititori, cei foarte apropia?i mie au fost cei dintâi care mi-au împ?rt??it gândurile lor în ceea ce prive?te scrierile mele. Dac? e s? vorbim de o persoan? din lumea literar?, care mi-a dat avânt, atât prin încuraj?ri, cât ?i prin critici obiective, l-a? aminti pe dl. Alexandru Jurcan, scriitor, om de teatru ?i profesor de limba francez? din Huedin . A?adar, Sandu e cel mi-a deschis orizonturile. Cum l-am cunoscut, asta e o poveste ce merit? un dialog separat.

 

  • Te rog s?-mi spui mie ?i cititorilor no?tri, când ?i în ce împrejur?ri ai debutat?

Întotdeauna când sunt întrebat de debut mi-e destul de dificil s? r?spund. Prima carte pe care am scris-o a fost „Pur ?i Simplu ”, în 2008. Am conceput-o ca pe un dar pentru cei dragi, prin urmare am tip?rit un num?r limitat de exemplare. Debutul oficial s-a întâmplat doi ani mai târziu, la editura Limes din Cluj-Napoca, cu volumul „Vals pe fire de p?ianjen”.

 

  • Care au fost apoi revistele care ?i-au publicat versurile?

Nu am scris foarte mult? poezie, c?ci consider c? proza pe care o scriu m? caracterizeaz? mai bine. Versuri am publicat doar la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca.

 

  • Ce te-a determinat s? te apleci asupra poeziei? Dar a prozei? A fost greu, a fost u?or când ai luat acest? decizie?

Poate e bine de men?ionat c? am început târziu activitatea literar?, pe la 27 de ani, în urma unor emo?ii cople?itoare prin intensitatea lor. La început am scris atât poezie cât ?i proz?, f?r? noim? a? spune, decât din curiozitate. Dac? te referi la decizia de a scrie mai mult proz? decât poezie… cred c? proza e cadrul ce-mi permite s? m? desf??or mai bine, acolo m? simt mai în largul meu, acolo am surprizele cele mai mari în timp ce scriu. Nu-i mai pu?in adev?rat c? anumite poezii pe care le-am scris – a? men?iona aici „Acum te pot privi f?r? team?, „Despuiere”, „Acolo, sus”, ori „Oratorul” – mi-au adus la rându-le neb?nuite tr?iri.

 

  • Spune-ne câteva cuvinte despre ceea ce te-a determinat s? scrii volumul „Vals pe fire de p?ianjen”.

Nu mi-am f?cut un plan anume. Dup? apari?ia volumului „Pur ?i simplu”, totalmente centrat pe tr?irile mele, eliberator a? spune, am început s?-mi ridic ochii din foaia de hârtie, luând not? despre ceea ce se petrece în jurul meu. „Vals pe fire de p?ianjen” e un volum în care am încercat s? despoi via?a cotidian?. Mul?i spun c? în cotidian totul e sec, repetitiv. Exist? îns? ?i elemente surprinz?toare, imprevizibile, îns? cutumele, ?abloanele în care tr?im ne împiedic? uneori s? le vedem. Cotidianul, a?a limitat cum e el, are multe de oferit…

 

  • Dar de ce tocmai acest titlu?

Ca ?i scriitoare, ?tii c? întreb?rile legate de titlu nu sunt dintre cele mai u?oare. Titlul e inspirat dintr-un vers din acest volum: „Valsez neîncetat pe fire de p?ianjen”. Mi-a pl?cut, ?i-apoi, sim?ind c? se potrive?te destul de bine cu con?inutul, a câ?tigat lupta cu „Orb pe sc?ri”, „Dincolo de ziduri” sau „Despuiere”, alte titluri la care m? gândisem. Pe mine unul, „Vals pe fire de p?ianjen” m? duce pe de o parte cu gândul la între?inerea acelor elemente ce ne asigur? echilibrul mult râvnit, la fragilitatea lor (c?ci totul poate fi distrus nea?teptat, dintr-o neaten?ie spre exemplu), iar pe de alt? parte la balansul neîncetat între „carpe diem” ?i constângeri, legi sociale nescrise.

 

  • Acest volum se remarc? prin „îndr?zneala” de a asocia proza cu poezia. Cum de ai luat o asemenea decizie? Nu ?i-a fost team? de posibilele critici?

Tr?im înconjura?i de temeri, nu-i a?a? La ce bun s? mai adaug una, când cred c? proza din acest volum n-ar putea exista decât completat? de poezie? Poezia aduce dup? sine o form? concentrat?, conclude ceea ce am încercat s? exprim în proz?.

 

  • Prin ce anume crezi c? se caracterizeaz? acest volum? Ce îl diferen?iaz? ?i îl departajeaz? de altele?

Nu de pu?ine ori ne este expus? o singur? fa?? a vie?ii cotidiene, prin urmare o anumit? gam? de sentimente sunt atinse ?i alimentate (spre exemplu, televiziunea zgând?re?te teama învârtindu-se îngrozitor de mult în jurul funestului). Cotidianul este uneori istovitor, alteori simpatic, alteori ridicol ?i nu de pu?ine ori imprevizibil. Ceea ce am încercat în acest volum e s? expun cât mai multe fe?e ale vie?ii de zi cu zi, s? trezesc cât mai multe reac?ii. Cititorul ar putea râde s?n?tos la aventura c?ut?rii unui obiect în po?et?, la o nunt? tradi?ional?, la o surpriz? oferit? profesorului cu prestan?? de un student în aparen?? dezinteresat ori la insisten?ele unei vecine bine înfipt? într-un sistem piramidal. Pe de alt? parte, povestioare despre rolurile pe care le juc?m, despre indiferen?a de care d?m dovad? fa?? de semeni ?i mai mult, fa?? de apropia?i, despre iminen?a sfâr?itului, pot aduce zâmbete amare. Iar referirea trecutului, visele, dorin?ele, împlinite ori ba, pot trezi altfel de emo?ii ?i de ce nu, pot pune pe gânduri…

 

  • Care este pasajul care te reprezint? cel mai mult din acest volum?

S? scrii despre vi?elul ce se uit? la poarta noului ca s? sc?pa?i împreun? de constipa?ie.

 

  • Înainte de acest volum ai publicat „Pur ?i Simplu”, îns? a trecut nemediatizat. Descrie-ne în câteva cuvinte acest volum: de ce acest titlu, ce cuprinde, ce condi?ii au dus la apari?ia lui…

„Pur ?i simplu” are dou? semnifica?ii care se potrivesc ca o m?nu?? acestui volum. Iat?-m?, pur ?i simplu mi-a venit s? scriu. Uite-a?a! Prime?te un cadou, ceva Pur ?i Simplu. Oarecum am referit acest volum deja în dialogul nostru, nu-i a?a? E un volum despre ceea ce sim?eam în momentele acelea intense, un sumar al valorilor reg?site ?i al viselor mele, s? spun a?a. Ini?ial nu m? gândisem s? public scrierile, îns? am f?cut-o din dorin?a de a m? confesa celor la care ?in, într-o altfel de form?. Cert e c? acest volum a fost o surpriz? ?i pentru mine. Înainte de acele momente cople?itoare despre care î?i spuneam, nici m?car nu-mi trecuse prin gând c? pot s? scriu. ?i uite-a?a, îmi trece ?i-acum prin gând c? înaintând cu frâna de mân? tras? putem trece prin timp f?r? s? ne d?m seama de ce suntem în stare, ce ne caracterizeaz?… În cazul meu au trecut nu mai pu?in de 27 de ani pân? s-a defectat frâna de mân?, ca s? zic a?a.

 

  • Urm?torul t?u volum este un jurnal de c?l?torie. Ce te-a determinat s? îl scrii? Cum ai descrie, foarte pe scurt, aceast? experien?? inedit ?? A fost vreun episod care te-a impresionat în mod special?

Urm?torul volum de dup? „Vals pe fire de p?ianjen” este într-adev?r rezultatul unei c?l?torii solitare de patru luni prin Europa. Manuscrisul e finalizat – cel mai probabil se va numi „R?t?ciri”. Alexandru Jurcan, pe care-l men?ionam ?i mai sus, îmi spunea deseori: „Dragul meu, un scriitor are nevoie de mi?care”. A?a e, Sandule, negre?it! Pe scurt, 8 ore de imagina?ie în plus, cât ?i schimb?rile de cadru – am vizitat 11 ??ri – mi-au adus un apetit pentru scris cu care nu eram familiar. Ce m-a impresionat? N-a? putea, crede-m? s? exprim pe scurt – totul se va reg?si cu certitudine în carte. Totu?i, ce m-a emo?ionat cel mai mult a fost în?elegerea ?i sus?inerea din partea celor care m? iubesc. Oarecum f?r? noim?, dar se întâmpl? de prea multe ori în societate, ca cei de care depinzi afectiv s?-?i pun? piedici…

 

  • Te-ai n?scut în plin? er? comunist?, î?i mai aduci aminte ceva din literatura acelor vremuri? Ai putea s?-mi faci o compara?ie între ceea ce s-a scris atunci ?i ceea ce se scrie acum?

Cred c? imagina?ia omului nu poate fi îngr?dit? cu-adev?rat.

Pe atunci, ingeniozitatea de a p?c?li cenzura, fanteziile ?i subtilit??ile strecurate în literatura acelor vremuri erau ?i sunt în continuare profund apreciate. Dac? în vremea aceea literatura de bun? calitate pierdea de multe ori în fa?a cenzurii, acum cred c? de prea multe ori publicitatea, ie?itul în prim-plan fac regulile. Diferen?a major? nu apare neap?rat din perspectiva scriitorilor – la urma urmei ?i atunci, ?i acum, ?i în oricare alt? epoc?, pe fondul unui cadru diferit, s-a scris bine – ci mai degrab? din perspectiva audien?ei. În vremea comunismului literatura reprezenta unul din pu?inele mijloace de delectare. Acum îns?, exist? o multitudine de astfel de mijloace. Regretul vine din faptul c? literatura pierde teren în fa?a elementului superficial…

 

  • Care dintre scriitorii no?tri au avut influen?? asupra crea?iei tale?

Influen?e, nu ?tiu s? spun. Îmi place enorm Marin. Preda ?i Sorescu. Îmi aduc aminte cum uitam s? cobor din tramvai pierdut în drama lui Victor Petrini, trezindu-m? la cap?t de linie, dojenit de vatman: „Tu de ce nu cobori, m??”

  • Cine te sprijin? în mediatizarea scrierilor tale?

În Timi?oara, dl. Daniel Vighi ?i dl. Viorel Marineasa, la Cluj-Napoca dl. Mircea Petean ?i dl. Alexandru Jurcan. ?i de ce nu, cea cu care dialoghez acum.

 

  • Cum te raportezi la lumea cenaclului ?i la critica (constructiv?) pe care o prime?ti de la nume sonore ale vremii, precum Daniel Vighi ?i Viorel Marineasa?

Cu siguran??, încuraj?rile ?i criticile constructive pe care le  primesc de la scriitorii men?iona?i de tine reprezint? mult pentru mine. Societatea Ariergarda, la ale c?rei proiecte de promovare a literaturii ?i artei în general particip de ceva vreme e un cadru favorabil – îmi permite s? fac parte activ? din via?a artistic? timi?ean? ?i deopotriv? s? cunosc al?i colegi de breasl?, mul?i dintre ei tineri.

 

  • Acum mai ai timp de citit ? Ce î?i place s? cite?ti ? Are  Bogdan Munteanu timp liber? ?i dac? da, ce îi place s? fac? în timpul liber?

Citesc. E-adev?rat, nu exagerat, îns? aproape în fiecare sear?, fie ?i pentru 15-20 de minute, chiar ?i printre picoteli, m? delectez cu câteva pagini. Îmi place mult literatura german?, iar când g?sesc un scriitor care m? prinde, îi citesc toat? opera. A?a s-a întâmplat spre exemplu cu Hesse, Maugham, Kundera, Preda. Vorbind despre timpul meu liber la modul general, pe lâng? faptul c? scriu, merg la filarmonic?, joc tenis, organizez ?i particip la seri de lectur? literar? ?i nu în ultimul rând îmi place s? trând?vesc… Dolce far niente, cum ar zice italianul.

 

  • La ce lucrezi acum ? …  pe când un nou volum? Spune-ne în câteva cuvinte despre volumul viitor…

Am vorbit despre volumul „R?t?ciri”. Va ap?rea în cel mult o lun?, acum lucrez la micile detalii, la finalizare. Am început în iarn? un nou proiect, în care îmi doresc s? cuprind toate întâmpl?rile semnificative din vremea copil?riei ?i adolescen?ei, cele care m-au marcat ?i ?i-au pus amprenta asupra felului meu de a fi. M? reîntorc astfel la mine, îns? nu e u?or, ?tii, tr?iesc uneori aceea?i senza?ie ca ?i când visez c? sunt dezbr?cat pe strad?, în v?zul tuturor… M-am mai gândit ?i la alte proiecte, îns? e prematur s? vorbesc acum despre ele, simt c? se pierde ceva dac? a? face-o…

  • Se poate la ora actual? vorbi despre o nou? genera?ie de poe?i ?

N-a? putea s?-?i r?spund. Nu citesc foarte mult? poezie, iar când o fac m? reîntorc mai mult în trecut, reînviindu-i pe Nichita, pe Sorescu, pe Arghezi, poe?i de c?p?tâi… Am cunoscut îns? personal poe?i de valoare pe care i-am citit din curiozitate.

 

  • Tot mai mul?i tineri cocheteaz? cu literatura în spa?iul virtual. Cum rela?ionezi cu acesta?

Te referi la blog-uri, nu-i a?a? Cele 8 ore petrecute la serviciu în fa?a calculatorului îmi sunt suficiente. Nu citesc decât blog-urile prietenilor apropia?i. În general sunt adeptul condeiului ?i al hârtiei ?i am refuzat mult timp s? scriu în spa?iul virtual. E-adev?rat, acum am un blog, îns? îl alimentez mai degrab? rar.

 

  • Sufer? Bogdan Munteanu de complexul provincialismului ?

Nu mi-am pus niciodat? aceast? întrebare. Nu am resim?it niciodat? complexul despre care m? întrebi.

 

  • Ce întrebare ?i-ai fi dorit-o s? ?i-o pun ?i nu ?i-am pus-o ?

Mi-ai pus un set complex de întreb?ri. Totu?i, aceasta e una dintre cele mai interesante. Nu m-ai întrebat direct cum am început s? scriu ?i ce-am sim?it atunci, dar oarecum ?i-am dezv?luit r?spunsul. A fost un moment unic, acela în care am sim?it din toate col?urile firii c? sunt nimic altceva decât un condei. C? se mai usuc? cerneala în el, asta e o alt? poveste…

 

Patricia Lidia