octombrie 2011

haiku, comentariu Corneliu Traian Atanasiu

cad ghinde

melcii pe vrful

t?lpilor

C?derea este una din tr?s?turile definitorii ale toamnei: cad frunzele, cad ploile, cad poamele, cad coroanele, cad brumele… Dealtfel, englezii o recunosc f??i? din moment ce numesc toamna fall. Tocmai aceast? c?dere unanim?, aceast? destabilizare general? este cea care d? tonul inconfundabil al toamnei: este de fapt un final, o c?dere de cortin? dup? spectacolul exuberant, de-acum ns? expirat, al verii.

 

C?derea se preteaz? de minune pentru a fi un kigo de toamn?. Cea a castanelor sau a ghindelor este mai flagrant? pentru c? este mai sonor?, mai percutant?, mai frapant?. ?i dac? sintagma care o spune nu este doar una banal? ci una care cocheteaz? cu o expresie intrat? de mult n uz, atunci for?a ei simbolic? spore?te. Cad ghinde aminte?te oricui de un indicator de avertizare rutier?, cad pietre, ?i se contamineaz? de sensul lui de prevenire a unui pericol.

 

Dar, fa?? de vasta, hiperbolica, poetica ?i triumfala punere n scen? cu care toamna ?i face intrarea n rapsodiile lui Toprceanu:

 

Iat-o!… Sus n deal, la strung?,

A?ternnd p?mntului

Haina ei cu tren? lung?

De culoarea vntului,

S-a ivit pe culme Toamna,

Zna melopeelor,

Spaima florilor ?i Doamna

Cucurbitaceelor…

Lung ?i flutur? spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste ?olduri triumfale

Haina iluzorie.

 

c?derea ghindelor pare o culme a minoratului prozaic. ?i totu?i, pentru anumite timpane dedate frugalit??ii, anun?ul ei discret este cu mult mai frisonant. Chiar dac? nu-?i face intrarea cu atta pomp? ?i emfaz?, toamna poate fi sim?it? ca o teribil? amenin?are.

 

E greu de spus ce po?i face dac? e?ti avertizat de faptul c? au loc c?deri, mai ales dac? ele snt intermitente ?i imprevizibile. Orict de atent ai fi, nu ?tii cnd ?i n ce loc se pot pr?v?li meteorii. Singurul lucru cert este emo?ia n fa?a unei primejdii att de capricioase. ?i atitudinea de team? sublimat? n grija de a nu provoca chiar tu avalan?a: mersul tiptil, pe vrfuri.

 

E de n?eles deci c? pn? ?i melcii, campionii mi?c?rii silen?ioase, ?i iau m?suri de precau?ie ?i merg cu grij? doar pe vrful ?enilelor. E singurul lor gest de surprindere, pentru c? oricum nu-?i pot exprima sonor nelini?tea. Iar cei ce, redu?i ntr-un fel la t?cere, simt iminen?a c?derii cortinei, tresar la fiecare pocnet de ghind?.

 

Corneliu Traian Atanasiu

Provocare la …poezie

Comunitatea poetic? romneasc? vrea s? dovedeasc? autenticitatea expresiei Romnul s-a n?scut poet, ini?iind un proiect ambi?ios: construirea celui mai lung poem colectiv . Finalitatea proiectului se dore?te a fi cea de intrare n Cartea Recordurilor ?i editarea unei plachete literare. Proiectul este g?zduit pe pagina de Facebook a grupului Catedrala de cuvinte (http://www.facebook.com/groups/147752461985568/), iar fiecare mebru este invitat s? contribuie cu un catren n stil clasic , crea?ie proprie, care s? nceap? cu verbul Sunt….

Bunicile

Bunicile nu sunt
niste vrajitoare hapsane
ce sunt zane batrane
care viata-ntreaga
au invatat
nazbatiile nepoteilor
cum sa le dreaga.

Bunicile iaca asa
cum in toamna de placere
merii se umplu de mere
nucii de nuci
picioarele cu papuci
au adunat in ele
in ani multi de-i socoti
o gramada de bunatati .

Au dulceata nu doar in glas
ce si in camara
mainile lor gatesc
pana cand burtica
incepe sa doara
deoarece ne servesc
mancari felurite
delicios gatite.

Bunicile eu cred ca sunt asa
niste printese care se joaca
si ca timpul mai iute
sa treaca se prefac
c-au imbatranit
ca sa se mai odihneasca
un pic.

Altfel toata ziua deretica
si de un fir de praf se impiedica
stiu sa ne puna la indemana
hainutele noastre
facute luna
spalate, curate ,apretate
stau pe umerase
gata sa fie purtate.

Nu se sperie de pete
de praful pe ghete
ele stiu asa cred eu
un descantec
pe care incet, incet
in gand il ingana
de se face in jur
fara sa vezi totul luna.

Bunica mea daca o privesc
imi pare asa
ca ar fi coborata din cer,
o stea.
Sau poate cum stie sa mangaie
luand tot ce doare
s-ar putea sa fie o
zana buna oarecare
care tinandu-se de sotii
la o adica
sa se prefaca
iute-n bunica.

Altfel cum s-ar putea
ca atunci cand ne privesc
cand rad sau glumesc
intineresc.
Si cu cat crestem ele
se fac tot mai mici
unde se duc, ghici ?
Eu cred ca
nu-i un mister,
le cresc aripi
se prefac in fluturi
si zboara la cer.

Poezii pentru copii

http:// poezii -pentru- copii .ablog.ro/

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X