cad ghinde –

melcii pe vīrful

t?lpilor

 

        C?derea este una din tr?s?turile definitorii ale toamnei: cad frunzele, cad ploile, cad poamele, cad coroanele, cad brumele… Dealtfel, englezii o recunosc f??i? din moment ce numesc toamna fall. Tocmai aceast? c?dere unanim?, aceast? destabilizare general? este cea care d? tonul inconfundabil al toamnei: este de fapt un final, o c?dere de cortin? dup? spectacolul exuberant, de-acum īns? expirat, al verii.

 

C?derea se preteaz? de minune pentru a fi un kigo de toamn?. Cea a castanelor sau a ghindelor este mai flagrant? pentru c? este mai sonor?, mai percutant?, mai frapant?. ?i dac? sintagma care o spune nu este doar una banal? ci una care cocheteaz? cu o expresie intrat? de mult īn uz, atunci for?a ei simbolic? spore?te. Cad ghinde aminte?te oricui de un indicator de avertizare rutier?, cad pietre, ?i se contamineaz? de sensul lui de prevenire a unui pericol.

 

Dar, fa?? de vasta, hiperbolica, poetica ?i triumfala punere īn scen? cu care toamna ī?i face intrarea īn rapsodiile lui Topīrceanu:

 

Iat-o!… Sus īn deal, la strung?,

A?ternānd p?māntului

Haina ei cu tren? lung?

De culoarea vāntului,

 

S-a ivit pe culme Toamna,

Zāna melopeelor,

Spaima florilor ?i Doamna

Cucurbitaceelor…

 

Lung ī?i flutur? spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste ?olduri triumfale

Haina iluzorie.

 

c?derea ghindelor pare o culme a minoratului prozaic. ?i totu?i, pentru anumite timpane dedate frugalit??ii, anun?ul ei discret este cu mult mai frisonant. Chiar dac? nu-?i face intrarea cu atīta pomp? ?i emfaz?, toamna poate fi sim?it? ca o teribil? amenin?are.

 

E greu de spus ce po?i face dac? e?ti avertizat de faptul c? au loc c?deri, mai ales dac? ele sīnt intermitente ?i imprevizibile. Oricīt de atent ai fi, nu ?tii cīnd ?i īn ce loc se pot pr?v?li meteorii. Singurul lucru cert este emo?ia īn fa?a unei primejdii atīt de capricioase. ?i atitudinea de team? sublimat? īn grija de a nu provoca chiar tu avalan?a: mersul tiptil, pe vīrfuri.

 

E de īn?eles deci c? pīn? ?i melcii, campionii mi?c?rii silen?ioase, ī?i iau m?suri de precau?ie ?i merg cu grij? doar pe vīrful ?enilelor. E singurul lor gest de surprindere, pentru c? oricum nu-?i pot exprima sonor nelini?tea. Iar cei ce, redu?i īntr-un fel la t?cere, simt iminen?a c?derii cortinei, tresar la fiecare pocnet de ghind?.

 

Corneliu Traian Atanasiu